Informatii legale oferite de avocatului penal Cluj: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: droguri – plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III; droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II; droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III; precursori – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV; inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii; consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală. Cititi multe detalii suplimentare pe site-ul avocat penal in Cluj. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere face parte din categoria infracțiunilor care au ca obiect juridic siguranța circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis este reglementată de art. 335.
Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
În cursul urmăririi penale, procurorul ori organul de cercetare penală delegat stabileşte data şi durata consultării dosarului într-un termen rezonabil. [art. 94 alin. (3) din Codul de procedură penală] În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile. [art. 94 alin. (4) din Codul de procedură penală] În cursul urmăririi penale, avocatul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care a luat cunoştinţa cu ocazia consultării dosarului. [art. 94 alin. (5) din Codul de procedură penală]. Aflati multe informatii in plus pe site-ul https://avocatripan.ro/.
Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Avocatul asistă sau reprezintă în procesul penal, părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii. [art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală] Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obţinute cu încălcarea acestui drept vor fi excluse în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală.